DESCOPERĂ CULTUL PORTULUI POPULAR ROMÂNESC PRIN INTERMEDIUL ISTORIEI ȘI IMAGINILOR!

DESCOPERĂ CULTUL PORTULUI POPULAR ROMÂNESC PRIN INTERMEDIUL ISTORIEI ȘI IMAGINILOR!

 

Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se numeroase cercetări: geneza istorică și etapele principale de evoluție, formele contemporane și aria de răspândire, originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuţia lui în procesul de geneză al unui popor.

 

În îndelungatul proces de evoluţie al costumului popular s-au înregistrat progrese mai mult în înfrumuseţarea pieselor de bază, decât în perfecţionarea sau îmbunătăţirea croielii. Piesa de bază a fost cămaşa, purtată atât de bărbaţi, cât şi de femei. Costumul bărbătesc avea o piesă specifică, şi anume iţarii, iar cel femeiesc fota sau catrinţa.Dintre hainele pentru sezonul rece este sarica, dar şi pieptarul, confecţionat din piele de animal sau căciula, moştenită de la daci.

În prima etapă a evoluției sale, portul românesc s-a individualizat în raport cu cel al popoarelor vecine şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive, etc.

 

În mare, costumele populare românești se pot împărți în șapte regiuni folclorice. Mai detaliat, costumele populare românești se pot clasifica pe zone etnografice, numărul zonelor variind între 40 și 120, totul depinzând de persoana care face împărțirea și de criteriile folosite.

Confecționarea costumului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor, dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Portul popular are aceeași structură pe tot teritoriul țării dar se deosebește de la o regiune la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoarea. Cele șapte mari regiuni folclorice sunt: Transilvania, Țara Oașului, Banat, Țara Românească ( Oltenia și Muntenia), Zona Dunării inferioare, Moldova (inclusiv Basarabia, Bucovina și Transnistria) și respectiv Zona peninsulei Balcanice.

Cea mai veche mărturie iconografică a portului popular tradițional românesc este reprezentată de figurine ceramice din zona Craiovei, datând din neolitic și despre care cercetătorii consideră că reproduc decorul costumului popular. A fost, de asemenea, remarcată similitudinea  între costumul popular românesc şi  costumul dacilor de pe Columna lui Traian. Un alt document, în piatră este cel de la Adamclisi ( România,) unde apare cămaşa încreţită la gât ( ia) şi fota.  

Portul popular românesc își găsește rădăcinile în portul strămoșilor noștri traci, geți și daci și se aseamănă cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanică, desigur cu deosebirile care constau în amănunte decorative și colorit. În decursul istoriei, structura și evoluția costumului popular românesc și-a păstrat nealterate caracteristicile esențiale.

De asemenea, numeroasele dovezi arheologice, datate din epoca bronzului, atestă podoabe precum salbele purtate la gât, dar si cusăturile de pe haine, statuetele având desenate croiala pieselor vestimentare precum cămașa, catrința sau opregul cu ciucuri lungi.
Deși elementele principale ale portului popular românesc nu s-au schimbat foarte mult din punctul de vedere al croielii, în schimb atunci când vine vorba de ornamentație prin brodare, modelele s-au diversificat de-a lungul timpului, existând în prezent stiluri diferite pentru  regiunile întregului spațiu carpato- donubiano- pontic.

 

Autor : Cătălina Bezer