Experiența mea artistică în prelucrarea articolelor din metal forjat a pornit cam prin anul 2000, atunci m-am angajat la un atelier din Odessa. Patronul acelui atelier era un negustor evreu, cel care m-a învățat cum niște bucăți de fiare pot deveni nu doar utile dar și frumoase. Lucrând pentru un salariu minim la acea vreme, înțelegeam că investesc timpul într-o activitate care mă ajuta să capăt noi experiențe și să dezvolt noi abilități. După doi ani am revenit acasă, unde de altfel se află și familia mea, iar în toți acești ani dezvolt gustul frumosului pentru lucrările în metal.
De la porțile și gratiile de fier, până la mobilierul și elementele decorative de mici dimensiuni pe care le fac în micul meu atelier, sunt meritele pentru care primesc cuvinte de apreciere și încurajare. Am ales să fac obiecte care satisfac necesitatea oamenilor, cum ar fi: porți, cutii poștale, felinare, diferite suporturi pentru unelte sau decorațiuni, până la elemente care ar asigura confortul oamenilor, cum ar fi: grătare, candelabre, suporturi pentru sticle de vin sau flori. Orice tip de lucrare pe care clientul o are pe o poză sau pe o hârtie sau în imaginație, poate deveni realitate în câteva zile, în dependență de complexitatea și dimensiunile acesteia.