#TRADITIONALMD: MARIANA BARGAN ÎȚI PUNE LA DISPOZIȚIE ACCESORII CU PERSONALITATE
- Iunie 26, 2020
- Accesorii și Bijuterii
Mariana Bargan, tinde să creeze accesorii cât mai fine și naturale, accesorii care să le ajute pe fete să se simtă bine în propria lor piele, de unde apare și denumirea de Nude Jewelry, și să-și accentueze feminitatea. Fiecare accesoriu este deosebit și diferit în felul său. Le creează cu mult suflet, utilizând materiale calitative, pe care le selectează cu atenție și pe care le importă din alte țări. Anume și prin acest fapt se diferențiază de celelalte bijuterii care sunt pe piață.
Am început să le realizez după ce am devenit mamă și am simțit nevoia de a adăuga un aer de feminitate și naturalețe în viața mea, de a mă simți frumoasă și liberă în propria piele.
Procesul de creație poate dura câteva minute sau câteva ore, în funcție de ceea ce vreau să obțin. De obicei este zgomotos, pentru că am un bebe care încearcă să îmi saboteze toate activitățile care nu îl includ și pe el.
În perioada cât a creat accesoriile și le-a distribuit, Mariana a reușit să observe diferite comportamente și diferite tipuri de cumpărători:
Mă bucur să văd interesul femeilor pentru accesorii, dar cel mai mult mă uimesc bărbații care vor să își surprindă plăcut persoana iubită.
Un obstacol pe care îl întâmpină în procesul de creație este deficitul de materie primă aici în Moldova. Unele materiale se găsesc extrem de greu la noi, iar majoritatea magazinelor nu au pagini online și/sau livrare, ceea ce complică lucrurile. De aceea, Mariana este nevoită să le comande din alte țări și să aștepte una sau două săptămâni până ajung produsele.
Descoperă și comandă lucrările Marianei Bargan pe traditional.md.
Urmărește paginile de Facebook și Instagram ale platformei pentru mai multe informații despre acestea. Dacă ești antreprenor și îți dorești să-ți promovezi produsele, nu ezita să ne contactezi.